>
Una poesia dialettale di Gian Domenico Gatto
Amuri
‘nnamurati, ‘ssettati, si scanginu basati;
‘ssulicchiati ‘nda ‘na panchina
‘i fiancu ra via Marina.
‘nnamurati ‘i ‘nu tramontu avanz’all’occhi sempri prontu e ‘nde ricchi ‘u sono leggeru
‘ru mari, l’amuri veru!
‘u scuru, puntuali, si ‘ndi cala a luci artificiali pari mala,
mi tegnu strittu a ‘sta seggia e paru nu re ‘nda so’ reggia. Paroli, soni e culuri
certi voti ‘ndi ponnu pariri duri, cert’autri hanno ‘u chiaru sapuri
‘i chiu chi tutti chiamamu amuri.