Lu me paisi, una poesia di Vincenzo Spinoso

<>

Lu me’ paisi è ‘n angulu di celu

‘n trisoru ch’esti ‘cca tutto pe ‘mmia;

lu pozzu firriari a tutti l’uri

e a tutti l’uri mi ricrija ‘u cori.

Lu mari, ‘u celu, ‘a luna, la hjumara,

li scogghi, i munti:

ricchizza para para…

E ‘st’aria fina,

‘st’aria ch’è di muntagna e di marina,

se m’agghiuttu, ristora i me’ premuni.

E l’acqua frisca, vantu di Bagnara:

curri di la matina fin’a sira

e d’ija sulu mi pozz’abbuttari.

Chi mi ‘ndi ìmporta se no c’è farina!

Vaju, passiju ‘n’ura ‘n via Marina,

giriju lu Stratuni,

doppu curriju ‘n’ura po’ Pizzolu

e chistu sulu mi pot’abbuttari,

cu’ chistu sulu je’ pozzu campari!

da  Sfalassà… Reggio Calabria, Regium Julii, 1999, p. 58

Post Author: Gianni Saffioti